Povestea unui tatic cu probleme din judetul Arad

Am primit la redacie o scrisoare lunga de tot de la un tatic cu probleme din judetul Arad, asa ca o vom publica integral, fara a adauga sau a schimba ceva. Acum cand Cristian Alexandru Boureanu este pe toate posturile TV, am zis noi ca inca o poveste a unui tatic cu probleme legate de fata sa, ne poate da un raspuns la multe intrebari legate de relatia parinte – copil in cuplurile dezorganizate.Suna cam urat dezorganizat, dar pana la urma asta este termenul pentru familiile divortate care nu-si rezolva problemele in favoarea copiilor.

Povestea unui tatic cu probleme din judetul Arad

Buna ziua stimata redactie, am sa va spun povestea mea, a familiei mele pentru ca poate cineva va avea de invatat din ea. Am sa incep cu casatoria, pentru a intelege mai bine situatia de azi. Acum multi ani, pin 1989, dupa o relatie de un an am decis sa ma insor cu Iulia ( numele nu sunt reale ). Pe atunci Iulia locuia intr-un oras departe de Bucuresti, abia avea cu ce plati chiria la garsoniera de 10 m² in care locuia. Erau vremuri grele pentru fabrica la care lucra, eu eram student. Iulia s-a mutat imediat la mine acasa, am stat aici pana la Revolutie, cand am decis sa ne mutam in Bucuresti, eu student la zi, ea muncitor la UMEB. Am avut bafta, mi-am gasit un serviciu bun, am terminat facultatea si cum nu aveam casa in capitala, am decis sa ne mutam la parintii ei la tara.

Viata la tara nu a fost chiar placuta, ea statea si astepta sa nasca, eu mergeam la serviciu. S-a nascut Irina, in 1993. Cum abia ma decisesem sa imi fac casa in gradina socrilor, au aparut cumnatii, asa ca ne-am mutat iar la oras. Am cumparat cu banii stransi ( ati retinut, Iulia nu mai muncea din 1992 ) si cu un ajutor de la mama sa iau un apartament  cu doua camere, la parter. Cum eram tanar si plin de energie, am infiintat o firma ( unde i-am cedat si sotiei 50%, asa parea corect, chiar dac ala inceput nu avea ce face la firma, dar ma gandeam in perspectiva ). A mers binosr cu afacerile, Iulia a incepu sa vanda la o taraba, apoi la chiosc – comertul e o sursa de venit oricand.

IT-ul a fost o vreme o chestie rentabila, asa ca am reusit sa inchiriez un bar, iar dupa o vreme am decis sa-i fac viata mai usoara Iuliei, am pus-o administratora si barmanita in acelasi timp. Cum nu prea poti sa le faci bine pe toate, chioscul a dat faliment, dar nu a fost cine stie ce dezastru. Au aparut si problemele in “paradis”, asa ca am avut trei incercari de divort. Intre timp, din mostenirea ramasa de la tatal meu am luat un alt apartament mai in centru. Cum s-ar zice, ne-am aranjat. Apartamnetul cel vechi s-a vandut si mama si-a luat o garsonierea.

Divortul, o probelma la care trebuie sa te gandesti de doua ori

Am avut trei tentative de divort, deci ca sa fie mai clar, trei partaje. Primul a fost destul de simplu, am lasat totul sotiei si am cerut “pensie viagera”, cam 200 de euro pe luna. Fata a ramas evident la ea, cu bar si casa cu tot. Casa era trecuta pe numele mamei mele de la inceput, fiind sa zic asa, bun al familiei inainte de casatorie ( banii ). Nu a durat mult si la insistentele neamurilor, ne-am impact. Nu a durat prea mult, a urmat al doilea “divort”. De data asta m-am mutat cu cineva, dar la fel ca si prima data, Iulia si Irina au ramas in casa, eu ca “boierul” cu chirie. Ca sa scape de problema “pensiei viagere”, Iulia sia vandut tot patrimoniul de la bar unei firme proaspat infiintate. Asta e, mi-am luat traista in bat – la partaj m-am ales cu aerul conditionat, termopane, calorifere de aluminiu, adica tot ce nu se putea lua, plus un calculator, un pat si cam atat.

Mare belea cu caclulatorul, pentru ca pe el se juca fata, dar cand a fost sa impartim, trebuia sa aleaga intre masina de spalat si caclulator. Calcul era simplu, iau masina si calculatorul o sa-l lase el. Incapatant, am zis ca intelegerea e intelegere. Partea buna era ca barul aducea un venit de 1000 – 1500 de euro pe luna. Zic eu suficient cat sa traiesti mai mult decat decent in Romania. Intelegerea a fost cam asa, tu ramai in casa, dar “prunca” de la proprietar – mama soacra, nu aduci barbati in casa.

Prin 2009 am ales sa emigrez cu actuala sotie in Canada, aveam ceva bani stransi, asa ca am zis sa iau si fata cu mine, acolo ar fi un viitor mai bun. Certuri, socoteli, intr-un final neam judecat. Iulia o convinsese pe mama soacara sa-i dea casa, sub promisiunea ca va locui singura, doar ca asta a fost pana la semnarea actelor. A fost urat, dar s-a terminat. Din pacate, Iulia a decedat peste cativa ani, Irina a ramas singura.

Copii cu TPB, o problema la care ar trebui sa va ganditi mai atent

Deci pe scurt, casnicia a durat din 1989 si pana in 2004, Iulia a plecat de la garsoniera cu chirie si a ajuns proprietar de bar, cu apartament la bloc. Zic eu ca au fost 15 ani fructuosi. Doar copilul nu stiu unde era in acest rastimp. Faptul ca suferea de TPB ar fi trebuit diagnosticat din timp, iar mama si rudele cu care a ramas zic eu ca aveau mai multe sanse sa descopere, decat tatal “obligat” sa plece din tara.