Banatul istoric si aradenii
Chiar daca multi considera ca Banatul istoric – cel aflat azi in Romania, evident – este format doar din judetele Timis si Caras-Severin, multi stiu ca mai avem localitati si in judetul Arad, Hunedoara si Mehedinti, deci cam toata partea de sud-vest a Romaniei, pana la Arad – Mures! Asta este dezavantajul impartirii pe judete, dar poate ca putina istorie ne va lamuri pe toti care si pe unde a trait. Sa nu uitam ca de fapt cuvantul banat este sa zicem asa, de origine maghiara, desi daca ne gandim ca Mihai Viteazul a fost Ban al Craiovei, cred ca de fapt lucrurile sau putin altfel ( nu am inca dovezi clare, dar cercetam ).
Banatul istoric si aradenii – granita pe raul Mures
Granita Banatului istoric este pe raul Mures, la fel cum evident Crisana se termina la raul Tisa, iar la sud avem granita pe fluviul Dunare. Evident ca politica de azi intra in contradictie cu logica si istoria reala, asa ca ne vom margini la a spune ca este indubitabil ca la granita imperiilor etniile s-au tot amestecat in decursul veacurilor. Prima data s-a discutat legat de Banat cu privire la vama de la Turnu Severin, apoi am ajuns sa denumim toata regiunea Banat.
Banatul istoric este locuit – sau mai degraba a fost – in mod covarsitor de romani, doar ca a tot trecut de la austrieci la unguri, iar noi ne-am bucurat de el abia la Marea Unire, cand s-a facut de fapt o impartire matematica a teritoriului intre romani, unguri si sarbi. Cine stie ce ne va rezerva viitorul, acum cand toti vor sa treaca Aradul 100% la Crisana si nu 50% la Banat. La final o singura intrebare, de ce nu se investeste in turismul balenar – cu apa termala ma refer, peste tot asta aduce bani, turisiti si deci bunastare!